Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei

De asemenea, organizaţiile reunite în ALIANŢA PENTRU CENTENAR își promit sprijin reciproc pentru realizarea proiectelor unioniste proprii sau a celor culturale ori sociale cu impact identitar.

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei
Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, între 100 de organizaţii din Alianţa pentru Centenar

Duminică, 20 august, în Sala „C.A. Rosetti” din Parlamentul României, 100 de organizații civice de pretutindeni s-au reunit în Alianța pentru Centenar. Organizațiile din România, Republica Moldova şi Diaspora (asociaţii, fundaţii, federaţii de ONG-uri, sindicate, comunităţi locale) și-au unit forțele și pregătesc acțiuni de amploare pentru marcarea Centenarului 2018, îmbogăţind contribuţia societăţii civile pe lângă cea a instituţiilor statului român.

Printre organizaţiile membre se numără Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei, Platforma Unionistă Acţiunea 2012, Tinerii Moldovei, UNIREA – Onoare, Demnitate şi Patrie, Asociaţia 21 Decembrie 1989, Asociația 15 noiembrie 1987, Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina, Consiliul Mondial Român, Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate, Asociaţia România Vie, Liga Studenților- Iași, Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică, București, Asociația Studenților la Istorie „Dacia”, Asociația Studenților de la Universitatea București, Alianţa Civică, Fundația Corneliu Coposu, Societatea de Cultură Macedo-Română, La maison roumaine- Paris, Comunitatea Românilor din Serbia.

Un marș pe jos din capitala Unirii, Alba Iulia, spre capitala Republicii Moldova, Chișinău, campanii de informare în fiecare sat din stânga Prutului, lobby la Bruxelles și Washington, și înființarea unui fond al Unirii – sunt câteva dintre evenimentele pe care le vor derula unioniștii în 2018.

REZOLUȚIA

DE CONSTITUIRE A

ALIANȚEI PENTRU CENTENAR

Noi, reprezentanți ai societății civile românești din Țară și din afara granițelor actuale, reuniți astăzi, 20 august 2017, la Palatul Parlamentului din București, în conferința CENTENARUL UNIRII ŞI BASARABIA,

Animați de idealul unității naționale transpus în faptă de înaintașii noștri în anul de grație 1918 prin făurirea României întregite;

Atașați principiilor de solidaritate și unitate românească;

Conștienți de necesitatea redeșteptării conștiinței naționale și a refacerii unității politice a națiunii române;

Călăuziți de exemplul tuturor generațiilor de români care s-au sacrificat pentru afirmarea și consolidarea națiunii române;

Înțelegând faptul că Marea Unire reprezintă pentru toți românii, oriunde s-ar afla, un moment de referință și un reper pentru devenirea națiunii române;

Determinați să ne conjugăm eforturile pentru marcarea cu demnitatea cuvenită a Centenarului Marii Uniri;

Convinși că împlinirea destinului istoric al Basarabiei se poate realiza doar prin intensificarea și coagularea eforturilor de apropiere și reintegrare a ei în spațiul național firesc din care a fost smulsă;

Am decis să ne constituim în ALIANŢA PENTRU CENTENAR, coaliţie având ca scop imediat organizarea și desfăşurarea de-a lungul anului 2018 a unui șir de evenimente şi acţiuni culturale, comemorative sau cetățenești dedicate Marii Uniri, iar ca scop strategic formularea, promovarea şi realizarea idealului de reîntregire națională.

De asemenea, organizaţiile reunite în ALIANŢA PENTRU CENTENAR își promit sprijin reciproc pentru realizarea proiectelor unioniste proprii sau a celor culturale ori sociale cu impact identitar.

Lista organizaţiilor din Alianţa pentru Centenar:

Mișcarea Civică Tinerii Moldovei
UNIREA – Onoare, Demnitate şi Patrie
Asociaţia 21 Decembrie 1989
Asociația Culturală Pro Basarabia și Bucovina
Alianța Națională pentru Restaurarea Monarhiei
Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni
Institutul Fraţii Golescu pentru relaţii cu românii din străinătate
Asociaţia România Vie
Liga Studenților, Iași
Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni
Consiliul Mondial Român
Unitatea – sindicatul liber din metrou
Asociația Comunelor
Alianta Civică
Asociația Studenților de la Universitatea București
Asociația Tinerilor Istorici și Diplomați, Suceava
RISE Consortium
Asociația Studenților la Istorie „Dacia”
Liga Studenților din Universitatea Maritimă, Constanța
Asociația Tighina
Sfatul Țării 100
Clubul de Istorie Militară
Asociația Mișcarea pentru implicare civică, Galați
Asociația Sens Pentru Dezvoltare Socială, Galați
Asociația Clubul Liderii Mileniului Trei
Federația Națională „Drum de Fier”
Sfatul Țării 2
Open Education
Asociația pentru Promovarea Istoriei României
Asociația Identitate Culturală Contemporană
Consiliul Naţional al Reîntregirii
Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie
Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir”
Centrul pentru Integrare și Dezvoltare PRUT
Fundația Corneliu Coposu
Asociația Națională a Taților din România
Asociația EuroTeens
Asociația Dacii Liberi, Mureș
Vatra Românească, Mureș
Asociația – Societatea Cultural – Patriotică „Avram Iancu”, Mureș
Liga Cultural Creștină ,,Andrei Șaguna”, Sfântu Gheorghe
Asociația GRIT, Sfântu Gheorghe
Asociația „Voievozii Munților”, Covasna
Cercetașii României – Centrul Local Brăila
Inițiativa Timișoara
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Elena Cuza” din Bârlad
Societatea de Știinte Istorice din România -Filiala Bârlad
Asociația Civică pentru Demnitate în Europa
Centrul European de Studii Covasna, Harghita
Asociația „Răsăritul Românesc”
Glasul sufletului, Ștefan Vodă
Faptă nu vorbă, Nisporeni
Fundația „Regina Elena”, Ungheni
Blocul Unității Naționale
Asociația de Drept umanitar din Republica Moldova
Fundaţia Culturală „CĂPRIANA”
Asociația Obștească Vasile Stroescu, Brânzeni
Congresul Profesorilor din Republica Moldova
Casa Limbii Române, Căușeni
Asociația Istorică Ștefan cel Mare și Sfânt Cimișlia, Balmuș
Fundația Copăceni VDR
Asociația Obștească „Credință Patriei”
Asociația Romănilor Din Basarabia Foști Deținuți Politici Și Deportați
Eco latinae, Nisporeni
Asociația „La Paris”
La maison roumaine, Paris
Intresseföreningen för Rumäner i Sverige ,,Solidaritate pentru Romania”, Suedia
Asociația culturală „Dacia”, Roma, Italia
Asociația Unirea, Parma, Italia
Uniunea Internațională a Femeilor Române, UNIFERO
Asociația „Lotus”, Italia
Asociația Unirea din Milano
Asociația Unirea, Suedia
Societatea pentru cultură, muzică și artă „Alexandru Ioan Cuza”, Heidelberg, Germania
Asociația Moldo -Elenă ORFEU, Atena
Asociația „Spirit Românesc”, Roma, Italia
Alianța Românilor din Italia
Asociația Moldovenilor din Marea Britanie
Comunitatea Românilor din Serbia
Fundația culturală de binefacere „Casa Limbii Române”, Cernăuți
Consiliul Român American, SUA
Câmpul Românesc, Canada
Asociația Românca, Londra, UK
Asociația Moldo-Spaniolă „TRICOLOR ”, Madrid
Moldova Vision-comunitatea basarabenilor din Irlanda
Societatea Moldovenilor din Frankfurt „Moldova Noastră”
Asociația „Alianța împotriva discriminării românilor”, Marea Britanie
Asociatia socio-culturală moldo-italiană „Dor” , Parma
Asociația social-culturală a moldovenilor „Noroc”, Spania, Markina-Xemein, Țara Bascilor
Asociația Script Art, Roma, Italia
Grupul de inițiativă „Noi suntem Români”, Roma, Italia
Asociaţia Solidaritate Universală Padova
Asociația Tous pour l’Europe, Paris
Societatea de Cultură Macedo-Română
Asociația 15 noiembrie 1987
Fundația Andrei Mureșanu
„Ginta Latina”, Sângeorz-Băi
Asociația Salvați Identitatea Satului, Olt
Asociația Zimbrul Carpatin, Pitești
Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria”, Buzău
Consiliul Local Civic Arad
Asociaţia Studenţească a Universităţii Naţionale de Muzică, București
Asociaţia Corul Regal
Platforma Unionistă Acțiunea 2012.

Sursa: https://tineretanrm.wordpress.com/2017/08/20/alianta-nationala-pentru-restaurarea-monarhiei-intre-100-de-organizatii-din-alianta-pentru-centenar/#more-4760

Un Comentariu la "Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei"

  1. Ovidiu   decembrie 30, 2017 at 5:09 pm

    Dorim restaurarea monarhiei si restabilirea adevarului istoric. Continuati sa aveti o voce puternica in caz contrar parlamentul Romaniei este surd la aceste cerinte.

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.