Bună dimineața, deșteaptă-te române în zori de zi!

PNȚCD vă cheamă să vă alăturați nouă pentru a ne reorganiza partidul democratic așa cum se cuvine, a candida la viitoarele alegeri parlamentare și a le câștiga spre a guverna democratic împreună această cetate minunată, acest leagăn de creștinism, milenar care este ROMÂNIA!

pntcd în parlament
pntcd în parlament

Bună dimineața, deșteaptă-te române în zori de zi! La începutul lunii februarie anul curent am participat la Sighetu Marmației împreună cu alți aproape 200 de țărăniști adevărați veniți din toată România la comemorarea lui Iuliu Maniu și a victimelor regimului comunist din România.M-am cutremurat și am fost marcat pe viață de ceea ce am văzut la închisoarea în care unii dintre cei mai de seamă patrioți ai neamului românesc au fost torturați, umiliți în fel și chip și omorâți mișelește.

Am gândit atunci, acolo văzând acea mulțime mare de patrioți omorâți de comuniști că trebuie să intensificâm contribuția fiecăruia dintre noi pentru democratizarea reală a statului român altfel urmașii noștri vor ieși iar în stradă pentru cauze asemănătoare celor pentru care am ieșit noi în această iarnă peste alți 10-20 sau chiar 30 de ani!.

Următorul program politic l-am prezentat prietenilor țărăniști care au fost de acord cu el și m-au împuternicit ca să-l perfectez și să-l mediatizez. Precizez că suntem deschiși pentru a întreprinde orice demers legal prin care să reconstruim democrația reală în stat. Am gândit o soluție prin care PNȚCD va putea câștiga viitoarele alegeri parlamentare, va forma un guvern majoritar și va pune în practică programul politic de refacere a clasei de mijloc din statul român, prin creditarea avantajoasă a familiei cu spirit antreprenorial dezvoltat, de către stat cu o sumă de bani până la 100.000 euro, pe termen lung, de 30 de ani cu 5 ani perioadă de grație.

Aceste credite vor fi utilizate de către familie pentru cofinanțarea proiectelor cu finanțare europeană. Întocmirea proiectelor va fi simplificată la minim.Proiectele vor fi făcutede către ingineri și economiști care vor fi angajați la fiecare primărie din orașele și comunele din țară în acest scop iar la intrarea banilor în cont beficiarii vor plăti 5% din valoarea proiectului primăriei al cărui specialist i-a elaborat proiectul.Banii vor fi alocați pentru orice gen de afacere legală.De unde vom lua banii? De la hoți! După ce vom câștiga alegerile vom trece la elaborarea unui sistem legislativ simplu, ușor de aplicat și eficient.Vom acorda hoților o perioadă de timp de 6 luni de zile pentru a preda la ANAF toți banii și toate bunurile pe care le-au furat de la stat.Vom face o lege a verificării tuturor retrocedărilor din România prin care vor fi verificate absolut toate retrocedările făcute în România ultimilor 27 de ani. Absolut toate actele de retrocedare dobândite nelegal vor fi anulate și bunurile vor fi preluate la stat.

După ce se vor încheia cele 6 luni de zile acordate hoților ca să predea statului bunurile pe care ei le-au furat, cele 6 servicii secrete care în decursul celor 6 luni vor întocmi un centralizator cu toți hoții neamului românesc, care au furat în decursul celor 27 de ani între un milion de miliarde și 3 milioane de miliarde de dolari și de euro, apoi hoții vor fi executați, până la gradul 4 sau 7 de rudenie și vor fi condamnați la muncă silnică pe viață.Aceia dintre români care dețin informații despre marii hoți ai neamului și hoțiile lor vor fi motivați să le pună la dispoziția serviciilor secrete ale statului.Pușcăriașii vor beneficia de reducerea duratei pedepselor numai după ce vor participa la construcția a 20 de închisori noi de maximă securitate, după model american(sau altul), în toată România în timpul celor 5 ani de grație a creditării familiilor întreprinzătorilor.

Deținuții nu vor mai sta în penitenciare ca la hotel ci vor trebui să fie scoși la muncă pentru a-și asigura cele necesare traiului și vor fi utilizați la construirea de drumuri, sistem de irigații, aducțiuni de apă, canalizare etc. Pedepsele pentru furt se vor înăspri drastic.Toți aceia care au fraudat statul nu vor mai avea acces nici la funcții publice, nici la contracte cu statul. Legea lustrației va intra în vigoare la fel ca și Punctul 8 din Proclamația de la Timișoara. Toate vânzările terenurilor către străini vor fi sistate iar terenurile înstrăinate vor fi naționalizate legal. Cu aceste terenuri vor fi împroprietăriți absolvenții liceelor și universităților cu profil agricol din România.Serviciul militar de pregătire pentru apărarea patriei cu o durată de 6 luni va deveni obligatoriu pentru oricare cetățean, bărbat sau femeie ajuns/ă la vărsta de 20 de ani.Industria de profil va fi modernizată astfel încât armata română să fie dotată cu absolut tot ceea ce este necesar ca să facem față oricăror posibili agresori.Școala românescă va reveni la valorile tradiționale prin care se făcea un învățământ eficient. Sănătatea va fi o altă prioritate.

Proiectele de legi specifice fiecărui sector de activitate vor fi propuse spre dezbatere publică de către profesioniștii sectorului respectiv iar parlamentul va legifera conform voinței poporului. Infrastructura din România, Investițiile în economie, construcția de autostrăzi, construcția de locuințe etc. vor căpăta o amploare foarte mare.Pensii speciale vor primi veteranii de război și deținuții politici . Tăierea pădurilor din România va fi sistată pentru o perioadă de 20 de ani.Vor fi încurajați proprietarii mici și mijlocii iar impozitarea va fi diferențiată,Marii afaceriști vor trebui să plătească statului zeciuiala.Va fi încurajată o agricultură prietenoasă cu mediul înconjurător. Biserica de orice rit va fi impozitată.Toate bunurile confiscate de vechiul regim comunist criminal vor fi retrocedate integral foștilor proprietari sau urmașilor lor de drept.Tentativa de îmbogățire frauduloasă va fi aspru pedepsită.Arhiva securității statului cuprinzând dosarele cu turnătorii la fosta securitate de dinainte de 1989 va fi făcută publică.România are mai mulți generali făcuți pe timp de pace decât a avut în toate vremurile la un loc aceștia constituind o povară pentru bugetul de stat.Generalii de carton vor fi degradați.Toate pensiile și salariile vor fi astfel concepute încât să poată trăi fiecare om normal, să-și asigure cele necesare traiului și să-și poată permite să și facă economii, economia românească actuală fiind una de subzistență, majoritatea românilor fiind transformați în sclavi moderni care lucrează doar ca să supraviețuiască și ca să-și achite facturile tot mai mari.Numărul total de parlamentari va fi redus la 300 astfel după cum a hotărât poporul român la referendum.

Toate posturile publice devenite libere se vor scoate la concurs și vor fi organizate concursuri adevărate pentru a fi ocupate de cei mai destoinici dintre candidaț.Este nevoie de a rezolva toate aceste probleme și încă multe altele de toți românii patrioți, de implicarea puternică a fiecăruia dintre noi pentru ca în decursul celor 30 de ani să punem bazele clasei de mijloc din statul român și să refacem coloana vertebrală a neamului românesc.Toate creditele vor fi acordate familiilor de întreprinzători printr-o bancă populară precum CEC.Găsirea de soluții pentru absolut toate celelalte probleme ale statului și cetățenilor va constitui o preocupare de căpătâi a tuturor autorităților statului român, pentru a fi rezolvate eficient și în timp cât mai scurt.

Efectele aplicării în practică de către PNȚCD a acestui program politic vor fi multiple: 1) se vor contitui foarte multe familii tinere; 2) familiile deja constituite se vor întări; 3) familiile dezmembrate prin plecarea unuia dintre părinți în străinătate la lucru se vor reface iar părinții plecați la lucru se vor întoarce în țară la copiii lor 4) 3 milioane dintre multele milioane de români care lucrează în străinătate pentru alții vor reveni în țară ca să facă afaceri și să lucreze pentru dânșii 5)vor primi credite și finanțări europene inclusiv cetățenii Republicii Moldova care au părinți români și care vor reveni la patria-mamă cu teritorii cu tot 6) va crește natalitatea, și prin interzicerea avorturilor precum și prin luarea de măsuri ferme pentru scăderea la minim a mortalității infantile care este în prezent îngrijorător de mare.

Statul va trebui să lucreze astfel încât cetățenii săi să nu mai fie doborâți de griji, să-și scuture jugul carului plin de griji care îl țin permanent cu fruntea plecată în țărână și să-și țină capul sus cu demnitate!Prin familie înțelegem familia constituită prin comuniunea dintre un bărbat și o femeie după modelul clasic, creștinesc, sănătos și copiii rezultați în urma căsătoriei, a înfierii sau din alte situații prevăzute de lege.. Vom stabili relații de bună vecinătate cu toți vecinii țării inclusiv cu Rusia. Clasa de mijloc va deveni motorul economiei românești și baza creării bunăstării poporului român.De ce PNȚCD? Pentru că PNȚCD are atât de mulți eroi, martiri și patrioți câți nu au toate partidele politice din România adunați la un loc! Pentru că înaintașii PNȚCD au avut atâta de multă demnitate, dorință ca în România să fie o democrație reală, câtă nu au avut membrii tuturor partidelor politice la un loc!!! Implică-te și tu, fii unul dintre noi, cei ce dorim ca să reconstruim România din temelii pe baze solide! Dumnezeu să ne ajute neamul nostru românesc tot mai greu încercat și divizat!!! Unirea face puterea! Veniți cu familiile voastre la întrunirile organizate de către PNȚCD, inclusiv cu copiii voștri, ca să demonstrăm oricui că PNȚCD are viitor și că se merită să ne mobilizăm și să construim împreună un viitor mai bun, un viitor demn pentru urmașii noștri!Haideți să fim împreună la putere! PNȚCD vă cheamă să vă alăturați nouă pentru a ne reorganiza partidul democratic așa cum se cuvine, a candida la viitoarele alegeri parlamentare și a le câștiga spre a guverna democratic împreună această cetate minunată, acest leagăn de creștinism, milenar care este ROMÂNIA!!!

Petru Budeanu, inginer profesor doctorand, candidat pentru postul de vicepreședinte în alegerile de duminică 12 martie, de la Casa Cărții din Iași unde se va desfășura Conferința Organizației Județene Iași a PNȚCD.

Asta da rezistență, bravo PNȚCD, la trecutu-ți mare, mare viitor, bravo vouă români adevărați, bravo România!

Sursa: https://www.facebook.com/budeanup/posts/10202960193521531

Leave a Reply

Your email address will not be published.