Anul Nou la daci

Primii creştini sărbătoreau Naşterea lui Iisus în luna septembrie, odata cu Ros Hashana (sărbătoare din calendarul iudaic). Saturnaliile, în anul 264 au căzut în 25 decembrie şi Împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti” - Festivalul naşterii invincibilului Soare. În anul 320, Papa Iuliu I a specificat, pentru prima dată oficial, data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.

Anul Nou la daci

Se ştie că Noul An este întâmpinat printr-un ritual, cunoscut sub numele de Pluguşor. Cum s-a născut acest ritual? Aşa cum era de aşteptat, pentru un popor sedentar care se ocupa în principal cu agricultura la şes şi păstoritul la munte, care a fost mult timp reprezentat, în majoritate, de „locuitorii ţării” – adică de […]

Cel mai bun rezultat din lume la Cambridge obținut de o româncă!

Încă din primii ani la Transylvania College, Maria şi-a exprimat interesul de a se implica în proiectele şcolii, ca membră a echipei de ambasadori şi media, dar şi în activităţi de voluntariat, contribuind inclusiv la construirea unei case pentru o familie în proiectul Habitat for Humanity. Este un exemplu pentru toţi elevii noştri şi, odată cu acest rezultat, va rămâne un reper şi o sursă de inspiraţie pentru generaţiile care îi vor urma.

Cel mai bun rezultat din lume la Cambridge obținut de o româncă!

Transylvania College este singura şcoală din România acreditată pe curriculum românesc şi curriculum Cambridge. Maria Bega, o elevă din ultimul an de liceu la aceasta instituție, a obţinut, pentru unul dintre examenele finale susţinute în acest an la limba franceză, certificatul pentru ”Cel mai bun rezultat din lume”, la nivelul AS cerut de Universitate Cambridge. […]

Groaza si teroarea din Calais – Cutremurator!

Sotul meu este bolnav, are cancer, dar nu interesează pe nimeni. Francezii trebuie să fie constrânși, trebuie să fie evacuați. Trebuie să-și piardă totul. Trebuie să elibereze spațiul gloatei, care vrea să ne colonizeze.

Locuitoarea băștinașă din Calais vorbeşte despre iadul migranților și comportamentul poliției și a politicienilor Calais 16. februarie 2016 Mai jos este transcrierea din video. Locuitoarea orașului francez bine-cunoscut Calais, Simone Hericourt, vorbește despre ceea ce se întâmplă în oraș, după ce a fost ocupat de migranți, cu ce groaza trăiesc localnicii și cum privesc această […]

Părintele Mihail Jar, Stareţul Mănăstirii Bănceni din Ucraina – Tată pentru 400 de suflete

Arhimandritul stie ca are o mare misiune in fata lui Dumnezeu: sa le ofere ce e mai bun si mai ales iubire. Intrebarea pe care o pun copiii, cel mai des, maicilor, este, daca acestea ii iubesc.

Unul dintre cele mai frumoase cadouri de Sfintele Pasti de anul acesta a fost emotionantul documentar realizat magistral de „Reporterii Realitatii” in legatura cu Parintele Mihail Jar, staretul Manastirii Banceni din Ucraina *(aflata la 7 km de granita cu Romania), „tata” pentru aproape 400 de copii. Asemenea parintelui Nicolae Tanase de la Valea Screzii si […]

Familia creştină – un templu sfînt, în care se depozitează plinătatea virtuţilor creştine

Familia creştină – un templu sfînt, în care se depozitează plinătatea virtuţilor creştine

Iubirea între bărbat şi femeie – familia – trebuie să fie veşnică şi nefăţarnică. (Părintele Arsenie Boca) Căsătoria, ca legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie, a fost dată de Dumnezeu primilor oameni (Adam şi Eva) în rai: “Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur; să-i facem […]

Mamele cu copii mulți!

A fi sărac nu este o etichetă de a fi ticălos! Când tu vei prezenta societății, emblema muncii tale, atunci tu te definești ca un creștin perfect, un naționalist! Pentru că este ușor să punem steaguri și să purtăm tricolor, dar nu tricolorul salveză România! Munca, Cinstea, Omenia, Seriozitatea, Credința!

Mamele cu copii mulți!

„Mamele cu copii mulți!” Da, fericite sunt mamele cu copii mulți, dar mai fericite sunt mamele cu copii educați! Deci tu faci zece copii și îi lași vraiște și ei devin delicvenți.. probleme sociale. Și ați văzut cum se pune problema în societate? Ce înseamnă tehnica manipulării, când se amestecă întunericul cu lumina.. „Creşteţi şi […]

Slănic Prahova

În secolul al XVII-lea, zona era locuită de moșneni, care au vândut în 1685 un teren spătarului Mihai Cantacuzino, în schimbul sumei de 700 de taleri. Acesta a deschis o ocnă de sare pe Valea Verde în 1688. În 1713, spătarul a donat moșia sa mănăstirii Colțea.

Slanic Prahova este recunoscuta ca fiind o statiune balneoclimaterica, linistita, cu aer curat la doar 45 km de Ploiesti. An de an Slanic Prahova atrage tot mai multi turisti datorita zonei frumoase in care se afla, drumul accesibil, aerului curat, numeroasele tratamente pe care le puteti face aici si importante obiective turistice din jurul statiunii. […]

Familia creştină, încotro?

Să amintim şi o altă metodă de distrugere a familiei, şi anume mass-media. Ziarele, posturile de radio şi televiziune şi internetul s-au transformat, în ultimii ani, din mijloace de informare în masă, în mijloace de control şi manipulare a societăţii.

Familia creştină, încotro?

Zguduită din temelii de fenomene precum proliferarea violenţei domestice şi a divorţului, plecarea la muncă în străinătate, abandonul copiilor, pericolul legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex, familia creştină riscă, pe zi ce trece, să-şi piardă orientarea spirituală. Războiul împotriva familiei se duce, azi, pe mai multe fronturi, iar roadele se văd la tot pasul. […]

Familia de ieri, familia de astăzi

Este clar că în acest caz nu mai putem vorbi despre familia clasică: o femeie, un bărbat și copiii lor. Putem vorbi însă despre tradiționalele valori precum înțelegerea, respectul, învățarea.

În tabloul familiei tradiţionale, fiecare membru avea rolul bine definit. Tatăl era preocupat de siguranţa financiară a familiei. Mama avea şi ea un serviciu, dar găsea timp şi pentru gătit şi pentru a supraveghea copiii la teme. Bunicii ajutau pe lângă casă şi aveau grija nepoţilor. Azi, în vâltoarea vieţii moderne la care suntem nevoiţi […]

Fostul principe Nicolae: A trecut un an greu si profund nedrept

Ioan Luca Vlad, consilier al Casei Regale a României,declara ulterior că decizia de retragere a titlului de principe pentru Nicoale îi aparține regelui Mihai și a fost luată în urma unor chibzuințe, pentru că principele nu s-a adaptat la rigorile postului.

Fostul principe Nicolae: A trecut un an greu si profund nedrept

Fostul principe Nicolae, eliminat la 1 august din linia de succesiune la Coroana României, a transmis joi un mesaj în care vorbește despre acest an în care a fost pe nedrept trimis într-un exil pe care spune că l-a acceptat. „A trecut un an greu şi profund nedrept, care mi-a răpit ţara şi m-a dus […]

Manastirile din Romania

Locuri frumoase, peisaje paradisiace, locuri ce merită să fie văzute. Iată un top 5 al celor mai frumoase mănăstiri din zona Moldovei.

Manastirile din Romania

1. Mănăstirea Putna Mănăstirea Putna este una dintre cele mai cunoscute lăcaşuri de cult din Moldova, fiind construită în anul 1466, sub ctitoria lui Ştefan cel Mare. Mănăstirea ortodoxă de călugări are Hramul Adormirii Maicii Domnului şi este un important centru cultural şi artistic, nu numai religios, incluzând un muzeu bogat în lucrări ale călugărilor. […]

Delta Dunării

Întinderile de apă şi uscat care s-au format aici conferă condiţii de viaţă bune pentru un număr mare de specii de plante şi animale. Dintre acestea, stuful formează una dintre cele mai întinse suprafeţe compacte din lume, iar pădurile Letea şi Caraorman reprezintă limita nordică pentru două specii rare în ţara noastră de stejar, frecvent întâlnite în zonele sudice ale peninsulei Balcanice şi Italice.

La capătul unui drum ce depăşeşte 2.860 km colectând apele unui impresionant bazin hidrografic a cărui suprafaţă acoperă mai mult de 80% din suprafaţa Europei, Dunărea, cel de-al doilea fluviu ca mărime al bătrânului continent construieşte la întâlnirea sa cu Marea Neagră, de mai bine de 10.000 de ani, una dintre cele mai frumoase delte […]