La mulţi ani, Alex Ștefănescu!

Crima lui a fost aceea de a compune o satiră politică, parodie după o poezie a lui Mihai Eminescu, pe care într-o seară, a citit-o cu voce tare, cocoţat în patul lui drag. I s-au imputat apoi o serie de afirmaţii duşmănoase împotriva orânduirii noastre socialiste, simple gânduri informe izvorâte din realitatea de zi cu zi ce nu-i puteau trece neobservate unui suflet inocent care spune cu candoare ce vede şi ce crede.

Alex Stefanescu
Alex Stefanescu

Ce frumos a fost! Invitații mei, toți oameni de valoare, admirați și iubiți de mine, mi-au iluminat acest calm final de viață.

Le sunt recunoscător că au venit, m-am simțit răsplătit – nu răsplătit, premiat – pentru munca mea de peste o jumătate de secol. Așa îmi închipui paradisul: un loc unde sunt oameni ca ei.
Alex Ştefănescu

„Am ezitat să povestesc că am fost la ziua lui Alex Ștefănescu, de teamă să nu pară că mă laud. Dar, văzând acum pozele, mi-am zis, parafrazând papagalul dintr-un banc clasic: Dă-o-ncolo de modestie, asta-i fază de comentat!!”
Tudor Calin Zarojanu

ALEX ŞTEFĂNESCU ÎMPLINEŞTE 70 DE ANI!

L-am cunoscut pe Alex Ștefănescu în 1965, când eram colegi de an la universitate. El nu m-a cunoscut, deşi treceam prin dormitorul lui pentru a ajunge la al meu! Nu numai pentru că eram 16 într-un dormitor, dar poate şi pentru că, fiind de la ţară, eu eram mai tăcut şi cam fără prieteni. Alex, în schimb, de pe atunci avea darul de a lăsa amprente pe oriunde trecea, era ‘larger than life’ în tot ce făcea şi, odată ce l-ai întâlnit, nu mai puteai să-l uiţi. Securitatea a încercat să-l reducă la tăcere – o experienţă pe care şi eu am avut-o încă din copilărie – dar, in meschinăria ei, n-a reuşit să-l facă să-şi trădeze iubirea pentru semeni şi pentru dreptate şi să o înlocuiască cu ura faţă de oameni şi faţă de tot ceea ce e firesc.

Ne-am (re)întâlnit virtual prin intermediul lui Paul Budimir, traducătorul cărţilor mele şi coleg de an cu noi, care i-a trimis „Un viitor luminos” in 2015. De atunci am devenit prieteni. Sunt onorat şi mândru că Alex Ştefănescu face parte, sufleteşte, din România onestă şi dreaptă, pe care o port cu mine peste mări şi ţări.

Teodor Flonta: LA MULŢI ANI, DRAGUL MEU PRIETEN ALEX ŞTEFăNESCU!
FIE CA VIAŢA Să-ŢI DăRUIASCă ÎNCă ‘CENTO DI QUESTI GIORNI’! (traducere: încă o sută de zile de naştere!)

Mai jos, un episod traumatic din viaţa lui Alex Ştefănescu evocat în „Inele de hârtie”, in contextul dificultăţilor pe care regimul comunist mi le punea în încercarea de a mă căsători cu Ariella.

„Mi-am adus aminte de Alex. Ştefănescu, coleg de an cu mine, băiat vioi şi prietenos. Cu un an înainte dispăruse o vreme din ochii noştri, după care a reapărut cu faţa îmbătrânită, redus aproape peste noapte la starea de zombi. (Cândva, avea să-şi ia revanşa pentru acest incident biografic, ajungând un cunoscut critic şi istoric literar.)

Alex studia limba şi literatura română şi avea deja o vastă cultură în domeniu, chiar în comparaţie cu studenţi din ani mai mari ca el. Locuiam în acelaşi cămin înghesuit, şi eu trebuia să trec prin dormitorul lui, ca să pot intra în dormitorul meu. Lipsea uneori de la cursurile la care simţea că n-avea ce câştiga. Un tânăr bine clădit, aproape de două ori măsura mea, izbea prin contrastul între înfăţişarea lui blândă, de copil uriaş, şi verva exuberantă cu care îşi combătea zilnic, la întoarcerea de la cursuri, cei patru-cinci colegi din grupul lui pe probleme de literatură. Şi uneori, în naivitatea lui, spunea lucruri pe care alţii n-ar fi avut curajul să le spună. În afară de asta, îi plăcea să se bată cu colegii cu pernele, ca un elev de şcoală; făcea lucrul ăsta râzând cu lacrimi şi cu o neaşteptată energie încât, după un timp, cădea extenuat pe pat.

Crima lui a fost aceea de a compune o satiră politică, parodie după o poezie a lui Mihai Eminescu, pe care într-o seară, a citit-o cu voce tare, cocoţat în patul lui drag. I s-au imputat apoi o serie de afirmaţii duşmănoase împotriva orânduirii noastre socialiste, simple gânduri informe izvorâte din realitatea de zi cu zi ce nu-i puteau trece neobservate unui suflet inocent care spune cu candoare ce vede şi ce crede. Într-o zi Alex a dispărut brusc. Colegii lui păreau mult mai puţin joviali după aceea şi nu mai râdeau şi nici nu se mai luptau cu pernele ca până atunci. Pe unii îi întrebam unde era Alex şi nu primeam niciun răspuns, dar bănuiam că ei ştiau ceva. Apoi au apărut zvonuri că fusese ridicat de Securitate şi că era cercetat pentru că îşi bătuse joc de sistemul în care trăiam. Bănuieli că fusese turnat de către colegii lui n-au întârziat să apară. N-a trecut mult până să fie adus de Securitate cu duba la o adunare a studenţilor în care a fost dat afară din organizaţia tineretului comunist şi urma să fie dat afară şi din facultate, dar a fost salvat in extremis de către o profesoară curajoasă. L-am văzut după aceea de câteva ori pe culoarele universităţii singuratic şi abătut. Grupul lui gălăgios de prieteni se destrămase. Ne-am continuat fiecare viaţa noastră, dar el era un memento pentru noi toţi. Eram ca bivolii aceia uriaşi din savana africană care privesc cum leii îl devorează pe unul din turma lor şi care, asemenea nouă, trebuie să trăiască permanent cu presentimentul că unul dintre ei va fi următoarea victimă, dar continuă să pască.”

Sursa: https://www.facebook.com/alex.stefanescu.104

Leave a Reply

Your email address will not be published.