Telescopul de Alex Ştefănescu

I-am făcut semne disperate, am agitat și-o batistă, L-am amenințat că n-o să mai cred că există,

Alex Stefanescu
Alex Stefanescu

Mi-am instalat un telescop german pe terasă
(Singurul loc metafizic din casă)
Și noaptea mă uit la craterele de pe Lună
Și la sateliții lui Jupiter, cum se despart și se-adună.
Număr cu nesaț stelele din imensul nimic,
Universul fără margini e în degetul meu mic.
Aseară, rotind lent telescopul, am prins în obiectiv
Un avion cu lumini, care-i dădeau un aer festiv.
La ferestrele lui rotunde puteau fi văzuți călători
Statuari, visători și camuflați din când în când de nori.
Am mai mișcat telescopul și – involuntar tupeu –
L-am văzut pe neașteptate pe Dumnezeu.
Era chiar El, Dumnezeu, și, urmând un ritual de seară,
Se uita atent la fiecare țară.
La Franța, la Germania, la Japonia, la Rusia fără hotar,
La Africa de Sud, la America și la Zanzibar.
La toate se uita atent, uneori zâmbea, alteori se-ntrista,
Numai la România nu se uita.
I-am făcut semne disperate, am agitat și-o batistă,
L-am amenințat că n-o să mai cred că există,
Dar nicio clipă privirea nu și-a întors-o spre noi.
Ce telescop nenorocit! O să-l arunc la gunoi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.